Ce este Akismet și de ce avem nevoie de el

Ce este Akismet și de ce avem nevoie de el

Modulul Akismet vine preinstalat cu orice versiune de WordPress. Pentru a-l activa trebuie să vă autentificați pe site-ul producătorului și să introduceți keia API livrată. Această cheie API o veți putea folosi ulterior pentru orice alt modul Akismet instalat fiind unică pentru fiecare utilizator.

Ce face Akismet?

Akismet este un serviciu de filtrare a spamului (antispam) din comentarii, trackbacks și mesaje din formularele de contact. Filtrul funcționează prin combinarea informațiilor despre spam-ul capturat pe toate site-urile participante și apoi folosind regulile de spam pentru a bloca spamul viitor. Akismet este oferit de Automattic, compania din spatele WordPress.com.

Akismet este unul din modulele necesare pentru o bună funcționare a site-ului. El oprește mesajele nesolicitate atât din comentarii cât și din diversele formulare instalate pe site, fie ele de contact sau de înregistrare. Împreună cu reCAPTCHA și setările de moderare a comentariilor reprezintă un zid eficient împotriva mesajelor nesolicitate.

Instalarea și setarea modulului Akismet

Modulul Akismet este oferit gratuit de către Automatic. Există și variante contra cost. Citiți cu atenție ce variantă vă satisface cerințele.

Pasul 1

Imediat după instalarea WordPress-ului în secțiunea de module veți vedea modulul instalat, dar neactivat:

ce-este-akismet-1

Primul pas în activare este o fereastră prin care puteți iniția contul de Akismet sau introduce codul cheia API, dacă o aveți deja.

ce-este-akismet-3

Dacă nu aveți deja o cheie API accesați: Inițializează-ți contul Akismet.

ce-este-akismet-2

Pasul 2

Se va deschide pagina producătorului modulului cu cele trei variante ale modulului:

ce-este-akismet-4

Dacă aveți un magazin online sau afaceri online alegeți una din variantele contra cost. Dacă aveți un blog mic sau o afacere la început de drum selectați prima variantă, cea de uz personal – este gratuită.

Dacă aveți deja un cont WordPress.com, atunci puteți da clic pe linkul pe care îl aveți deja în contul WordPress.com. Dacă nu aveți un cont WordPress.com, atunci completați pur și simplu detaliile și creați unul.

Implicit vi se va propune să donați o sumă de bani, chiar și în varianta gratuită. Puteți să trageți cursorul spre zero sau spre o sumă convenabilă:

ce-este-akismet-5

Dacă fixați cursorul la zero nu va mai trebui să introduceți datele cardului:

ce-este-akismet-6

Pasul 3

După crearea contului veți putea copia cheia API și activa modulul de pe site:

ce-este-akismet-7

Modulul se găsește în Setări -> Akismet anti-spam.

ce-este-akismet-8

De data asta selectați Manually enter an API key și apoi Conectează-te cu cheia API.

ce-este-akismet-3

Pasul 4

Ultimul pas este setarea modulului și salvarea modificărilor.

ce-este-akismet-9

Mult succes!

Dacă aveți probleme puteți să ne scrieți în formularul de mai jos.
Dacă v-a plăcut articolul, vă rugăm să-l faceți cunoscut pe facebook.

 

Cum adaugi și setezi OneSignal – Web Push Notifications

Cum adaugi și setezi OneSignal – Web Push Notifications

Creșterea numărului de vizitatori, potențiali clienți, este o cerință comună în administrarea unui site web pe WordPress. Fie că avem un blog, mass-media online, site de prezentare sau magazin online, cu toții ne dorim mai mulți, tot mai mulți vizitatori. Ce putem face în acest sens? Una din metode este fidelizarea vizitatorilor prin oferirea unor sisteme de abonare la noutățile de pe site. Aici sunt incluse buletinele de știri (newsletter), emailurile de marketing, dar și sistemele de notificare, așa numitele Web Push Notifications.

Ce este un sistem de notificare?

Notificările push (sau mai simplu: notificările) sunt mesaje cu clic afișate în partea de sus a desktopului utilizatorului sau a zonei de notificare de pe dispozitivul mobil. Acestea pot fi afișate chiar și atunci când browserul utilizatorului nu este deschis.

Pe lângă desktop, notificările funcționează și pe dispozitivele mobile. Acest lucru vă permite să vă notificați utilizatorii (clienții) ce folosesc dispozitive mobile cu cele mai recente actualizări și oferte. Notificările push web s-au dovedit a fi o modalitate foarte eficientă de a converti vizitatorii site-ului în clienți și fani fideli.

Un lucru de știut este diferența dintre tipul notificare pe care-l găsim la Facebook, Pinterest, LinkedIn sau alte servere populare și cel de la OneSignal. Dacă aveți o pagină pe Facebook dedicată site-ului atunci când puneți un nou material pe feed acesta nu va fi trimis la toți prietenii paginii. Va intra în joc un algoritm de calcul, specific fiecărui tip de serviciu online, iar mesajul dvs. va ajunge la un procent mai mic de 100% dintre abonați. Serviciul OneSignal prin specificul său va trimite la toți abonații un mesaj de avertizare cu privire la existența unui nou material pe site.

De asemenea, conform unui articol de pe blogul Oracle, randamentulul unui serviciu de tip push netification este net superior abonamentelor de tip newsletter (cu 50% mai mult).

Ce este OneSignal – Web Push Notifications?

OneSignal este un modul WordPress și reprezintă o modalitate ușoară de a crește implicarea utilizatorilor. OneSignal trimite abonaților notificări push orientate, astfel încât acestea să revină pe site. Durează doar câteva minute pentru instalare.

În calitate de partener VIP WordPress Gold, OneSignal a fost testat riguros pentru a funcționa și la volume mari de date, cu fiabilitate și ușurință de utilizare.

După configurare, vizitatorii dvs. se pot înscrie pentru a primi notificări push atunci când publicați o nouă postare. Vizitatorii primesc aceste notificări chiar și după ce au părăsit site-ul dvs., conducând astfel la reangajare.

Puteți configura livrarea notificărilor la intervale prestabilite, crea segmente de utilizator și puteți personaliza procesul de înscriere pentru vizitatori.

Planul gratuit al OneSignal permite vizarea a până la 30.000 de abonați cu notificări push.

Functionalități OneSignal

  • Acceptă Chrome (Desktop și Android), Safari (Mac OS X), Microsoft Edge (Desktop și Android), Opera (Desktop și Android) și Firefox (Desktop și Android) atât pe site-urile HTTP cât și pe HTTPS.
  • Notificări automate – Trimiteți notificări abonaților de fiecare dată când publicați o nouă postare. Sau configurați un memento care le este trimis automat dacă nu au mai revenit de câteva zile.
  • Segmente de direcționare – Trimiteți notificări anumitor vizitatori în funcție de limbă, de câte ori au vizitat blogul dvs. sau chiar configurați propriile dvs. atribute de utilizator pe care le puteți viza.
  • Personalizare Opt-In – Alegeți când și cum să solicitați vizitatorilor să opteze pentru notificările browserului. Personalizați promptul pe care îl văd prima dată.
  • Analize în timp real – Consultați notificările livrate în timp real și urmăriți-le în timp ce se transformă în vizitatori.
  • Testare A / B – Încercați diferite mesaje cu un set mai mic de vizitatori pentru a afla ce mesaje sunt mai eficiente și apoi trimiteți mesajul mai eficient restului vizitatorilor dvs.
  • Notificări programate – Planificați notificările care vor fi livrate în viitor, pe baza fusului orar al utilizatorului sau chiar în funcție de aceeași oră din zi în care au vizitat ultima dată site-ul dvs. web.

Instalarea modulului OneSignal

One Signal – Web Push Notifications este un plugin (modul), așadar se instalează la fel ca oricare alt modul.

Pentru început trebuie să fiți autentificat în WordPress ca administrator, apoi din Module → Adaugă modul scrieți în câmpul de căutare numele modului: One Signal.

one-signal-1

Click pe Instalează acum, apoi pe Activează. Modulul va fi vizibil și accesibil din meniul OneSignal Push (în partea de jos a meniului din stânga):

one-signal-2

Dacă faceți clic pe meniu se va deschide fereastra de administrare și setare a modulului.

one-signal-3

Pașii necesari setării modulului sunt:

1. Creerea unui cont OneSignal

PEntru a putea utiliza modulul OneSignal trebuie să creem un cont pe site-ul OneSginal: https://onesignal.com/ sau, dacă aveți deja cont, să legați noul site de contul existent.

Platforma OneSignal permite crearea unui cont folosnd datele de la câteva rețele publice, ceea ce face ca autentificarea în sistem să fie simplă.

one-signal-4

După autentificare veți obține un ecran cum este în imaginea de mai jos. Faceți clic pe butonul NEW APP/WEBSITE.

one-signal-5

Pașii pentru crearea contului sunt următorii:

1. alegeți un nume pentru aplicație sau direct numele site-ului. Numele este util pentru a-l identifica în lista de aplicații, mai ales dacă veți pune pe acest cont și alte aplicații/site-uri.

one-signal-7

2. selectați platforma. Pentru un site web platforma este Web Push.

3. clic pe Next: Configure Your Platform

În acest moment aplicația a fost creată și trebuie configurată.

4. din cele trei opțiuni selectați: WordPress Plugin or Website Builder. For sites using WordPress, Blogger, Shopify, or other content management systems.

one-signal-8

5. se va deschide o fereastră cu mai multe tipuri de CMS. Selectați WordPress.

Acuma scrolați cu mouseul mai jos, unde veți vedea un formular:

one-signal-9

SITE NAME: numele site-ului, este obligatoriu
SITE URL: adresa site-ului cu tot cu protocol. Este preferabil să aveți instalat un certificat de securitate SSL pe server! Dacă nu aveți cereți acest lucru firmei de găzduire (certificatul de securitate sporește securitatea site-ului și punctajul google). Pentru a vedea dacă aveți certificat de securitate instalat verificați ca site-ul să aibe: https (cu s) în fața numelui de domeniu.
AUTO RESUBSCRIBE (HTTPS ONLY): dacă și numai dacă aveți certificat de securitate puteți activa această opțiune!
DEFAULT ICON URL: un logo al siteului. Acesta trebuie să fie mai mare decât 192 x 192 px. Dacă folosiți un URL (de exemplu aveți logoul pe server), aveți grijă ca acesta să fie de tip secure (https). Altfel putețu uploada logoul direct pe serverul OneSignal.
My site is not fully HTTPS: dacă nu tot site-ul este secure

6. odată salvat formularul se vor genera codurile ce vor trebui puse în site-ul web:

one-signal-10

7. APP ID și API KEY se folosesc în configurarea modulului din site. Așadar încă nu închideți fereastra cu setările contului de pe OneSignal. Deshideți din nou configurările modulului și selkectați tabul: Configuration:

one-signal-11

Copiați cele două șiruri de caractere în câmpurile potrivite. Al treilea câmp Safari Web ID îl veți completa la pasul de mai jos:

9. acuma puteți face clic pe butonul Finish din fereastra de setare de pe onesignal.com:

one-signal-12

și selecta Apples Safari:

one-signal-13

introduceți și aici numele site-ului și URL-ul. (atenția la URL, să fie fără slash la final).

Next și selectați platforma: WordPress.

one-signal-14

Copiați ID-ul de la Your Safari Web ID în configurarea modulului de la punctul 8 și salvați.

one-signal-15

10. dacă totul a decurs bine ar trebui acuma să aveți la setările de pe onesignal Active:

one-signal-16

11. reveniți la setările modulului de pe site. Verificați încă o dată să fie toate cele trei câmpuri completate și salvați (butonul este în partea de jos a paginii).

Dacă veți reîncărca site-ul într-un browser fără a fi logat în partea de jos a ecranului o să vedeți butonul de abonare cu un „clopoțel” specific acestui modul.

one-signal-17

2. Personalizarea notificării OneSignal

Observație. Tot modulul este în limba engleză, la fel și mesajele afișate vizitatorilor. Dacă ținta dvs. o reprezintă publicul din România atunci va trebui să investiți un pic de timp în traducerea mesajelor.

O primă setare ar fi să bifați: „Automatically prompt new site visitors with OneSignal Slide Prompt before Native Browser Prompt (recommended)” – după care să salvați. Dacă reîncărcați site-ul într-o fereastră nouă veți observa că în partea de sus apare o notificare asemănătoare cu cea de mai jos:

one-signal-18

Mesajul, așa cum am spus, este în limba engleză. El poate fi personalizat din aceeași fereastră de configurări din câmpul de mai jos:

one-signal-20

O altă setare utilă este personalizarea „clopoțelului”:

one-signal-19

3. Trimiterea notificării

La publicarea unui articol sau pagini automat abonatul va primi o notificare. Puteți seta ca această notificare să nu fie automatp (nerecomandabil):

one-signal-21De asemenea puteți seta dacă să trimiteți notificarea sau nu și din interfața de editare a unui articol (opțiune utilă la update-uri):

Editor clasic (este prima opțiune de sus):

one-signal-22

Editor cu blocuri (este ultima opțiune din tabul: Document):

one-signal-23

De reținut: modulul vă ajută să ajungeți cu informații mult mai repede și mai direct la abonați. Spre deosebire de celelalte sisteme, acesta trimite 100% la toți abonații notificările de noi articole în site sau magazin. Mesajele se pot traduce în limba română și se pot personaliza. Există și alte setări mai complexe pe care le puteți descoperi și singuri pe măsură ce vă obișnuiți cu modulul.

Mult succes!

Dacă aveți probleme puteți să ne scrieți în formularul de mai jos.
Dacă v-a plăcut articolul, vă rugăm să-l faceți cunoscut pe facebook.

Cum se pot exporta sau importa utilizatorii din WordPress

Cum se pot exporta sau importa utilizatorii din WordPress

Unele site-uri, în special magazinele online, dar și forumurile de discuții, adună un număr uriaș de utilizatori. Exportul și importul acestora, pe tipuri de (membrii ai echipei, dezvoltatori, comentatori, cumpărători etc) poate fi o încercare destul de dificilă, dacă se folosesc funcționalitățile implicite ale WordPress-ului.

Nu doar exportul poate ridica probleme, ci și importul. De exemplu dacă doriți să uniți utilizatorii a două site-uri (sau mai multe).

O listă simplă cu situațiile în care ați avea nevoie de import-export ar putea fi:

  • Când achiziționați un site web și doriți să aveți conținutul și lista de utilizatori.
  • Când doriți să uniți două site-uri și să aveți într-un singur loc ambele conținuturi și liste de utilizatori.
  • Când doriți să importați toți utilizatorii într-o listă de e-mail sau CRM.

Trebuie avut în vedere că un utilizator are o multitudine de date conexe. Cu atât mai multe cu cât complexitatea site-ului este mai mare. Un magazin online păstrează pentru fiecare utilizator datele de identificare, datele de plată, informații despre cumpărăturile realizate, a comentariilor, a diverselor alte acțiuni.

Pentru a realiza aceste operații de export și import în deplină siguranță s-au deszvoltat mai multe pluginuri specifice. Orice tip de plugin ați folosi nu uitați ca înainte de orice operație pe baza de date să faceți backup. Să salvați fișierele și baza de date.

Ce este modulul Import Export WordPress Users

Modulul Import Export WordPress Users folosește fișierele de tip CSV (a comma-separated values – valori separate de virgule) ca intrare. Trebuie să creați un fișier CSV și să introduceți detaliile utilizatorului într-un format structurat. Pentru ca modulul să funcționeze corect, trebuie să mapați anteturile tuturor coloanelor și trebuie să vă asigurați că toate câmpurile introduse trebuie să fie în formatul corect. De aceea preferabil este să folosiți acest modul și la export și la import.

Totuși puteți crea CSV de la zero sau puteți exporta utilizatorii pentru a obține formatul CSV. Puteți utiliza un program de foi de calcul, cum ar fi Microsoft Excel, OpenOffice, LibreOffice sau Google Spreadsheets pentru crearea și modificarea fișierului CSV. Salvați acest fișier în codificarea UTF-8 cu extensia .CSV. După introducerea tuturor detaliilor despre utilizatori în foaia de calcul, puteți importa utilizatori în vrac pe site-ul / magazinul dvs. online. Cu acest plugin, puteți exporta și descărca detaliile utilizatorului ca fișier CSV.

Destul de complicat, nu? Nu chiar.

Instalarea modulului Import Export WordPress Users

Import Export WordPress Users este un plugin (modul), așadar se instalează la fel ca oricare alt modul.

Pentru început trebuie să fiți autentificat în WordPress ca administrator, apoi din Module → Adaugă modul scrieți în câmpul de căutare numele modului: Import Export WordPress Users.

 

import-export-wordpress-users-1

Click pe Instalează acum, apoi pe Activează. Modulul va fi vizibil și accesibil din meniul Utilizatori.

import-export-wordpress-users-2

Exportul utilizatorilor în WordPress

După instalare putem accesa setările modulului. Avem două taburi principale: User/Customer Export și User/Customer Import și două secundare. Cel de Ajutor (Help) deschide o fereastră în care puteți accesa documentație, un ghid de setare, modele de CSV și puteți apela la suportul producătorilor. Ultimul tab permite updatarea la versiunea Premium (contra cost).

Din prima jumătate a ecranului se poate selecta ce tip de utilizator doriți să exportați, câți să fie săriți de la export, respectiv câți să exportați.

import-export-wordpress-users-3

A doua jumătate a ecranului este ceva mai tehnic și cuprinde lista cu datele de export. Dacă exportați utilizatorii pentru a le importa într-un alt site construit pe WordPress, atunci e bine să exportați toate datele legate de utilizatori. Dacă exportați pentru alte aplicații (de contabilitate, de tip ERP, de raportare internă, sau altele) atunci selectați doar ceea ce vă interesează.

import-export-wordpress-users-4

Importul utilizatorilor în WordPress

Importul este ceva mai simplu. Din butonul Browse se caută fișierul pe calculator, iar din Încarcă fișierul și importă fișierul CSV va fi urcat pe server, prelucrat și importat în baza de date.

import-export-wordpress-users-5

Dacă totul funcționează bine la final se vor lista utilizatorii importați și un mesaj de succes.

Câteva observații

1. salvați baza de date înainte de export și mai ales de import. Să aveți la îndemână un backup în cazul în care ceva nu merge bine.

2. implicit serverul permite un upload de 2MB, verificați ca fișierul importat să nu depășească această cifră. Dacă fișierul este mai mare schimbați aceste date de sistem fie manual, fie cereți această modificare firmei de găzduire.

3. după ce folosiți modulul dezactivați-l, ba chiar ștergeți-l. Un eventual atac să un permită un export atât de simplu a bazei de date a utilizatorilor.

Mult succes!
Dacă aveți probleme puteți să ne scrieți folosind formularul de comentarii.
Dacă v-a plăcut tutorialul, vă rugăm să-l shareuiți 🙂

Cum putem duplica o pagină în WordPress

Cum putem duplica o pagină în WordPress

Uneori este necesar să duplicăm o pagină, sau un articol. Fie pentru că acea pagină conține toate setările necesare pentru o altă pagină, fie pentru a face teste, fie pentru că pagina este de fapt un template construit cu grijă și în timp. Indiferent de motive copierea conținutului se poate face destul de rapid prin adăugarea unei noi pagini și copiere cu copy și paste a conținutului.

PAre simplu și chiar este dacă setările conexe conținutului sunt simple și intuitive. Pentru un blog ar putea fi suficient. Dar dacă paginile sunt mai complexe fiind construite cu ajutorul unor editoare de blocuri și au setări specifice, atunci munca de creare a unei copii poate fi neplăcut de îndelungată și anevoioasă.

Pentru a veni în întâmpinarea utilizatorilor diverse echipe au făcut module speciale ce copiază pe lângă conținut și setările conexe, așa numitele meta date.

Ce este modulul Duplicate Page

Duplicate Page este un modul de permite duplicare articolelor, paginilor, dar și articolelor personalizate cu un singur clic cu salvarea opțiunilor selectate (schiță, privat, public, pendinte) și a restului de opțiuni.

Versiunea Pro adaugă unele elemente utile suplimentare, dar pentru uzul normal versiunea gretuită este suficientă.

Instalarea modulului Duplicate Page

Duplicate Page este un plugin (modul), așadar se instalează la fel ca oricare alt modul.

Pentru început trebuie să fiți autentificat în WordPress ca administrator, apoi din Module → Adaugă modul scrieți în câmpul de căutare numele modului: Duplicate Page.

duplicate-page-wordpress-1

Click pe Instalează acum, apoi pe Activează. Modulul va fi vizibil și accesibil din meniul Setări.

duplicate-page-wordpress-2

Setarea modulului Duplicate Page

Setările modului, în versiunea gratuită, sunt simple:

duplicate-page-wordpress-3

Choose Editor: se poate alege din tipurile de editoare instalate. Dacă aveți Editorul Clasic instalat veți putea selecta din Classic Editor și Gutenberg Editor.

Duplicate Post Status: se poate alege din Draft (ciornă), Publish (publicat), Private (privat), Pending (în așteptare). După clinare articolul va fi automat trecut în starea selectată.

Redirect to after click on Duplicate This Link: după ce s-a realizat duplicarea vei fi automat redirectat spre: To All Posts List (lista de articole) sau To Duplicate Edit Screen (spre fereastra de editare a articolului duplicat).

Duplicate Post Suffix: după duplicate articolul va primi numele articolului copiat, ceea ce-l poate face ușor de pierdut în lista de articole. Se poate adăuga un sufic la titlu pentru o mai ușoară recunoaștere a lui în lista de articole.

Cum se realizează duplicarea?

Din lista de articole, sau pagini, sau articole personalizate puneți mouseul peste numele articolului ce-l doriți duplicat:

duplicate-page-wordpress-4

Veți observa imediat opțiunea Duplicate This. Clic pe link. Imediat se va crea o copie identică a articolului. În exemplul de mai jos am pus în setări numele de CLONĂ, pentru a identifica mai ușor duplicatul. Rezultatul arată ca mai jos:

duplicate-page-wordpress-5

Asta este tot! Sper să vă fi fost de folos. Dacă aveți probleme, semnalați-le în comentarii. Mult succes!

Cum putem gestiona coloanele din Toate articolele

Cum putem gestiona coloanele din Toate articolele

Într-un articol anterior: Cum gestionez lista cu Toate articolele, am arătat cum se pot gestiona coloanele din Toate articolele (similar și cele din Toate paginile), fără ajutorul unui modul. În acest articol trecem la un nivel superior și vom folosi modulul Admin Columns pentru gestionarea acestor coloane.

Ce este modulul Admin Columns?

Admin Columns este un modul ce permite gestionarea și organizarea coloanelor din articole, pagini, utilizatori, comentarii și listele media din panoul de administrare a WordPress. 

Există două variante: gratuită, o puteți descărca din biblioteca de module a WordPress-ului și profesională, pe care o găsiți pe site-ul producătorului.

Un video de rezentare de la producător (în limba engleză):

Instalarea modului Admin Columns

Admin Columns este un plugin (modul), așadar se instalează la fel ca oricare alt modul.

Pentru început trebuie să fiți autentificat în WordPress ca administrator, apoi din Module → Adaugă modul scrieți în câmpul de căutare numele modului: Admin Columns.

cum-putem-gestiona-coloanele-din-toate-articolele-1

Click pe Instalează acum, apoi pe Activează. Modulul va fi vizibil și accesibil din meniul Setări.

cum-putem-gestiona-coloanele-din-toate-articolele-2

Administrarea modulului Admin Columns

Fereastra de administrare a modulului are mai multe elemente.

cum-putem-gestiona-coloanele-din-toate-articolele-3

Tabul Admin Columns

Este tabul principal. Din el se pot vedea coloanele existente. Acestea pot fi mutate mai sus sau mai jos, pot fi redenumite, pot fi șterse, pot fi modificate (ca lățime), sau li se pot adăuga altele.

Dacă doriți să adăugați o nouă coloană, clic pe + Add Column:

cum-putem-gestiona-coloanele-din-toate-articolele-4

Se pot adăuga mai multe tipuri de coloane:

  1. Default: titlu, autor, categorii, etichete, comentarii, dată la care se adaugă coloanele introduse de modulele instalate;
  2. Custom Fields: are un singur tip numit custom field și este reprezentat de acele câmpuri personalizate din administrarea unui articol sau pagini;
  3. Custom: sunt mult mai multe tipuri de informații altfel citibile doar în editarea articolului (cum ar fi numărul de pinguri la articol, timpul de citire, imaginea reprezentativă, numărul de cuvinte, shortlink și altele)

După ce se finalizează modificarea nu uitați să salvați!

Tabul Setting

Sunt doar câteva setări posibile:

cum-putem-gestiona-coloanele-din-toate-articolele-5

Customize your Admin Columns settings. Dacă este bifat, un icon de setări va apare în lista de articole. Este o scurtătură spre interfața de administrare a modulului.

cum-putem-gestiona-coloanele-din-toate-articolele-6

Tabul Add-ons

Este o fereastră publicitară pentru modulul în varianta sa profesională. Merită să vedeți ce alte funcționalități aduce această variantă.

Exemplu de utilizare a modulului Admin Columns

Pentru exemplificare am ales o problemă simplă: să adaug o coloană cu imaginea reprezentativă. Astfel voi putea vedea rapid ce articole au imagine și ce articole nu au imagine reprezentativă.

Așadar:

1. deschid setările modulului și selectez Articole.

cum-putem-gestiona-coloanele-din-toate-articolele-7

2. clic pe butonul: + Add Column

3. din meniul derulant selectez Featured image:

cum-putem-gestiona-coloanele-din-toate-articolele-8

4. schimb numele coloanei din Featured image în Imagine și dimensiunile din 60 x 60 px, în 150 x 90 px:

cum-putem-gestiona-coloanele-din-toate-articolele-9

5. salvez.

6. clic pe butonul view din partea de sus a ferestrei. Se va încărca lista de articole cu noua coloană:

cum-putem-gestiona-coloanele-din-toate-articolele-10

Concluzii după instalare modulului Admin Columns pe WordPress

Administrarea coloanelor de informații din articole, pagini, comentarii și altele se poate face în două moduri:

  1. folosind setările implicite, vezi: Cum gestionez lista cu Toate articolele;
  2. folosind modulul Admin Columns.

Indiferent de metoda aleasă scopul trebuie să fie optimizarea infprmațiilor afișate și personalizarea lor conform cu cerințele de proiect.

Mult succes!

Ce este Beaver Builder?

Ce este Beaver Builder?

Ce este Beaver Builder Page Builder?

Beaver Builder este un constructor de pagini ce folosește sistemul de blocuri drag and drop (trage și lasă) flexibil, care funcționează în partea frontală a site-ului WordPress. Ca toate editoarele cu blocuri (cum este editorul Gutenberg, implicit instalat pe WordPress începând cu versiunea 5.0), și acest sistem ajută la crearea de pagini frumoase și profesioniste fără cunoștințe de HTML sau Java Script.

Există două versiuni de Beaver Builder: Beaver Builder Lite este gratuit și poate fi instalat direct de pe WordPress.org  și Beaver Builder Pro, care poate fi instalat contra cost.

Beaver Builder Lite oferă funcționalitățile de bază ale constructorului de pagini. Chiar și așa se pot crea machete de pagini avansate. Multe teme, chiar și profesionale, vin cu acest sistem de construire a paginilor preinstalat. Trecerea la versiunea profesională se face ușor.

Funcționalitățile Beaver Builder

Caracteristicile constructorui de pagini gratuit

  • module de conținut: HTML, Foto, Editor de text, Audio, Video și Bara laterală
  • dispunerea pe coloane
  • marcaje semantice pentru performanțe maxime
  • imagini, culoare, fundaluri, video
  • aspect pentru mobile, prietenoase, cu reacție
  • adăugați propriile clase CSS și ID-uri
  • se pot utiliza module și shortcode WordPress
  • funcționează pentru pagini, postări și tipuri de elemente personalizate.

Caracteristici premium

  • module suplimentare: Formular de contact, file, slider, tabel de prețuri, hartă, postări pe blog, formular de abonare, pictograme sociale și multe altele
  • asistență expertă din partea echipei de asistență de nivel mondial.
  • șabloane de design frumoase pre-realizate
  • machetele construite se pot salva, exporta și reutiliza
  • păermite construirea de module personalizate.

Cum arată Beaver Builder?

După instalarea modulului, în editarea paginilor va apărea un tab nou, ca în figura de mai jos:

ce-este-beaver-builder-1

Interfața de administrare arată ca în figura următoare:

ce-este-beaver-builder-2

Interfața cu lista de module:

ce-este-beaver-builder-4

Cu ce teme funcționează Beaver Builder?

Beaver Builder a fost proiectat să funcționeze cu aproape orice temă WordPress. Încercați Beaver Builder Lite oferit gratuit și vedeți dacă corespunde necesităților de proiect.

Concluzii

Beaver Builder este un constructor de pagini robust și flexibil. Totuși, comparativ cu Elementor, cel mai utilizat constructor de pagini, are câtva dezavantaje. Versiunea gratuită oferă mai puține module (blocuri), iar versiunea profesională este mai scumpă. Dincolo de această scurtă comparație, BB se integrează bine în majoritatea temelor profesionale. Există și teme construite implicit cu acest modul. Faptul că permite salvarea și exportul modulelor personalizate îl face foarte util pentru firmele de web design. Se pot face astfel biblioteci de module ce pot fi copiate de la un site la altul și personalizate funcție de necesități.

Avantaje Beaver Builder

  • permite crearea de pagini într-un mod vizual uimitor
  • foarte ușor de utilizat și învățat
  • editare completă pe partea de front-end și drag-and-drop
  • se pot utiliza modulele implicite WordPress în blocurile de conținut ale Beaver Builder.
  • oferă șabloane excelente de pagini pentru a facilita construirea mai rapidă paginilor

Dezavantaje Beaver Builder

  • e scump. Cel mai ieftin plan este de 99 USD. Cu excepția cazului în care versiunea Lite este suficientă pentru dvs., caz în care este 0 $.
  • nu funcționează cobinația de taste Ctrl + Z / CMD + Z (de revenire)
  • Beaver Builder nu poate suprascrie toate elementele temei instalate. De exemplu, dacă tema nu acceptă pagini cu lățime întreagă, nu veți putea construi pagini cu lățime completă.
  • nu se poate adăuga cod CSS personalizat la modulele de conținut.

 

Sper că această scurtă prezentare v-a făcut curioși față de acest constructor de teme. Chiar și varianta Lite oferă suficiente module și flexibilitate pentru a construi site-uri web cu adevărat frumoase. Mult succes!