Modulul Akismet vine preinstalat cu orice versiune de WordPress. Pentru a-l activa trebuie să vă autentificați pe site-ul producătorului și să introduceți keia API livrată. Această cheie API o veți putea folosi ulterior pentru orice alt modul Akismet instalat fiind unică pentru fiecare utilizator.

Ce face Akismet?

Akismet este un serviciu de filtrare a spamului (antispam) din comentarii, trackbacks și mesaje din formularele de contact. Filtrul funcționează prin combinarea informațiilor despre spam-ul capturat pe toate site-urile participante și apoi folosind regulile de spam pentru a bloca spamul viitor. Akismet este oferit de Automattic, compania din spatele WordPress.com.

Akismet este unul din modulele necesare pentru o bună funcționare a site-ului. El oprește mesajele nesolicitate atât din comentarii cât și din diversele formulare instalate pe site, fie ele de contact sau de înregistrare. Împreună cu reCAPTCHA și setările de moderare a comentariilor reprezintă un zid eficient împotriva mesajelor nesolicitate.

Instalarea și setarea modulului Akismet

Modulul Akismet este oferit gratuit de către Automatic. Există și variante contra cost. Citiți cu atenție ce variantă vă satisface cerințele.

Pasul 1

Imediat după instalarea WordPress-ului în secțiunea de module veți vedea modulul instalat, dar neactivat:

ce-este-akismet-1

Primul pas în activare este o fereastră prin care puteți iniția contul de Akismet sau introduce codul cheia API, dacă o aveți deja.

ce-este-akismet-3

Dacă nu aveți deja o cheie API accesați: Inițializează-ți contul Akismet.

ce-este-akismet-2

Pasul 2

Se va deschide pagina producătorului modulului cu cele trei variante ale modulului:

ce-este-akismet-4

Dacă aveți un magazin online sau afaceri online alegeți una din variantele contra cost. Dacă aveți un blog mic sau o afacere la început de drum selectați prima variantă, cea de uz personal – este gratuită.

Dacă aveți deja un cont WordPress.com, atunci puteți da clic pe linkul pe care îl aveți deja în contul WordPress.com. Dacă nu aveți un cont WordPress.com, atunci completați pur și simplu detaliile și creați unul.

Implicit vi se va propune să donați o sumă de bani, chiar și în varianta gratuită. Puteți să trageți cursorul spre zero sau spre o sumă convenabilă:

ce-este-akismet-5

Dacă fixați cursorul la zero nu va mai trebui să introduceți datele cardului:

ce-este-akismet-6

Pasul 3

După crearea contului veți putea copia cheia API și activa modulul de pe site:

ce-este-akismet-7

Modulul se găsește în Setări -> Akismet anti-spam.

ce-este-akismet-8

De data asta selectați Manually enter an API key și apoi Conectează-te cu cheia API.

ce-este-akismet-3

Pasul 4

Ultimul pas este setarea modulului și salvarea modificărilor.

ce-este-akismet-9

Mult succes!

Dacă aveți probleme puteți să ne scrieți în formularul de mai jos.
Dacă v-a plăcut articolul, vă rugăm să-l faceți cunoscut pe facebook.