Optimizarea bazei de date WordPress

Optimizarea bazei de date WordPress

Pe măsură ce site-ul tău începe să aibă tot mai mulți vizitatori și conținut, apare necesitatea unei optimizări, în sensul de a crește performanțele și viteza de încărcare. Sau măcar de o păstra pe cea inițială. Trei lucruri sunt deseori utile:

  • optimizarea bazei de date, adică ștergerea înregistrările vechi, a datelor temporare și a altor „gunoaie”
  • comprimarea, adică tot o optimizare, a imaginilor, astfel încât acestea să se încarce cât mai repede, fie pe monitoare mnari, fie pe smartphones
  • salvarea conținutului în cache și deci încărcarea mai rapidă a articolelor, fără solicitantele interogări la baza de date, care, atunci când baza de date devine mari, ajung să consume resurse importante

Toate aceste trei optimizări se regăsesc în modulul WP-Optimize.

Instalarea modulului WP-Optimize

WP-Optimize este un modul (plugin) WordPress, așadar se instalează la fel ca oricare alt modul. Pentru început trebuie să fiți autentificat în WordPress ca administrator, apoi din Module → Adaugă modul scrieți în câmpul de căutare numele modului: WP-Optimize.

Sa face click pe Instalează acum, apoi pe Activează. Modulul va adăuga în partea stângă meniul WP-Optimize cu mai multe submeniuri.

WP-Optimize Database

Prima opțiune este optimizarea bazei de date a blogului / siteului.

Opțiunile sunt următoarele:

  • Optimizare tabele bază de date – optimizează toate tabelele din baza de date, indiferent că sunt implicte ale WP sau create de pluginuri, atâta timp cât au prefixul setat în wp-config
  • Curăță toate reviziile articolului – wordpress salvează toate modificările făcute pe un articol, la o adică s epoate reveni pe una din versiunile anterioare, sau se pot face comparații. O funcționalitate foarte utilă, dar care de multe ori ajunge să încarece inutil baza de date. WP-Optimize șterge reviziile lăsând în baza de date doar versiunea curentă a articolelor și paginilor.
  • Clean all auto-draft posts – wordpress are un sistem de autosalvare, aceste înregistrări se mai numesc și revizii. Pentru ce sunt bune ele? se poate reveni la o revizie anterioară. Însă ele ocupă spațiu și timp de interogare
  • Șterge toate articolele aruncate la gunoi – opțiunea șterge coșul de gunoi, eliberând astfel spațiu în baza de date
  • Înlătură spamul și comentariile aruncate la gunoi
  • Elimină comentariile neaprobate – atenție la această opțiune, verificați înainte dacă chiar vreți să ștergeți toate comentariile neaprobate
  • Remove expired transient options – opțiunile tranziente sunt informații stocate temporar în baza de date pentru a crește viteza de interogare și afișare a paginilor. După ce expiră ele sunt automat șterse. Uneori rămân în baza de date, caz în care este bine să fie șterse manual.
  • Elimină pingback-urile – pingbackurile sunt comentarii speciale create atunci când se face un link spre un articol din blogul dvs, și invers
  • Elimină trackback-urile – prin trackback notifici alte site-uri că le urmărești
  • Șterge metadatele articolului – metadatele sunt informațiile conexe unui articol, cum ar fi autorul, data caând a fost creat, sau modificat, sau șters etc. Prin ștergerea metadatelor se înțelege ștergerea metadatelor inutile. Modificări, info redundant sau care nu mai este actual și altele
  • Șterge metadatele comentariului – la fel ca la articole, dar pentru comentarii
  • Clean orphaned relationship data – legături între diverse elemente ale site-ului care au fost șterse

Atenționare: rulați cu atenție aceste optimizări și într-o perioadă a zilei în care știți că nu sunt mulți vizitatori pe site. Uneori optimizarea poate dura foarte mult, mai ales dacă este făcută rar.

Cum poți optimiza rapid baza de date WordPress

Cum poți optimiza rapid baza de date WordPress

Baza de date poate fi optimizată folosind aplicația phpMyAdmin din cPanel, sau Plesk, interfața pusă la dispoziție de către hosting. Dar această optimizare este doar o optimizare brută, generală și nu specifică pentru WordPress.

În timpul folosirii WordPress-ului sunt generate unele înregistrări utile, numite post revisions (salvări automate ale articolelor, la 60 de secunde), dar care au tendința de a se aduna în cantități foarte mari, mai ales dacă site-ul este intens vizitat și are un număr mare de articole.  Pe lângă ele mai există comentariile spam, comentariile neaprobate, articolele din gunoi (șterse, dar nu complet), opțiunile tranzitorii (transient options – date stocate temporar în baza de date), meta date orfane (orphan postmeta – date ce țin de afișarea unui articol rămase fără articol, orfane), auto-drafts (salvări temporare ale articolelor) și altele. Toate aceste informații stocate în baza de date îngreunează funcționarea optimă a site-ului și este recomandabilă ștergerea lor periodică. Acest lucru se poate face manual, folosind comenzi mysql, sau prin intermediul unor pluginuri specializate.

Voi prezenta optimizarea bazei de date folosind pluginul WP-Optimize.

Ca sfat general: înainte de orice modificare, sau lucrare efectuată pe baza de date, faceți salvări. Fie folosind interfața oferită de hosting, fie din dashboard folosind pluginuri de backup (ex: UpdraftPlus – dezvoltat de aceeași echipă). Indiferent de soluția aleasă, nu săriți peste acest pas.

WP-Optimize este un plugin gratuit, oferit în regim de open source software și se poate descărca gratuit, fie de pe site-ul producătorului, fie de pe site-ul wordpress.org. Există și o versiune profesională, cu mai multe opțiuni și plata anuală per site.

După instalare, asupra căreia nu insist, interfața de administrare a pluginului arată ca în imaginea de mai jos:

optimizare-db-wordpress-1

De remarcat că implicit sunt selectate primele opțiuni și cele mai potrivite unei optimizări periodice. Cele marcate cu roșu sunt și ele importante, dar trebuie tratate cu grijă. În cazul în care operația de optimizare este întreruptă (cădere curent electric, închidere calculator sau browser) datele pot fi corupte și există riscul coruperii întregii baze de date. De aceea, revin la primul sfat, trebuie făcut backup.

În timpul optimizării tabelelor progresul va fi făcut vizibil prin afișarea tabelelor optimizate. Uneori optimizarea unei tabele poate dura foarte mult. Răbdare. Dacă totuși se blochează, reîncercați.

Dacă tabelele sunt InnoDB, pluginul nu va efectua optimizarea bazei de date. În acest caz optimizarea se face folosind uneltele din PhpMyAdmin.

Ce sunt salvările auto-draft și cum scăpăm de ele

Ce sunt salvările auto-draft și cum scăpăm de ele

WordPress vă salvează automat posarea (articol sau pagină) în timp ce o editați. Această operație de salvare automată se numește auto-draft.

În timpul editării unui articol sau pagină, dacă nu apăsați butonul de publicare sau actualizare, atunci articolul sau pagina va fi salvată ca redactare automată și orice modificare a articolului / paginii dvs. nu va fi vizibilă pe site-ul dvs. public. În timp, puteți avea mai multe proiecte automate pe care nu le veți publica niciodată și, prin urmare, le puteți curăța, adică șterge.

Pentru a șterge versiunile automate ale articolelor generate în editare, puteți utiliza diverse pluginuri, cum ar fi WP-Optimize sau Advanced Database Cleaner, sau puteți executa următorul cod sql direct prin phpMyAdmin:

DELETE FROM posts WHERE post_status = ‘auto-draft’